În ultima vreme mă întâlnesc cu din ce în ce mai mulți oameni care îmi spun că nu le mai place locul de muncă. Majoritatea erau foarte pasionați de ceea ce făceau și își dedicau carierei o bună parte din viață.

E normal.

Știm deja că pasiunea și motivația fluctuează de regulă de-a lungul carierelor noastre.

Știm și că, odată ce entuziasmul de la început se domolește, este nevoie de un efort mai mare și de un dialog permanent ca să rămânem conectați cu ceea ce facem. Nu doar în muncă, ci în toate relațiile noastre.

De data asta însa, mi se pare că fenomenul este mult mai prezent și mai generalizat. Și e logic să fie așa.

Motivație în vremea Corona Virus

De multe ori când ne alegem un job, nu neapărat ce trebuie să facem la acel job ne atrage. Unii suntem animați de salariul la care sperăm, de prestigiul care vine cu postul, alții ne dorim puterea la care am putea să avem acces prin poziție, sau venim pentru că ne plac sediul, atmosfera, echipa, perk-urile sau oamenii de acolo.

Toate aceste alegeri inconștiente există, fie că le realizăm sau nu. În plus, de multe ori organizațiile se folosesc de aceste pârghii ca să ne atragă. Ne povestesc despre colegi, de abonamentul la sală, de espresorul de la birou și de multe alte facilități care nu prea au de-a face cu munca pe care va trebui să prestăm odată ce suntem angajați.

Problema cu care ne confruntăm acum este că de un an și jumătate multe dintre aceste beneficii au dispărut. Nu avem cum să mai stăm cu colegii, nu simțim apartenență de la distanță, nu mai contează cât de cool este sediul pe care nu prea apucăm să-l mai vedem și nici măcar cultura nu avem cum să o simțim la fel ca înainte.

Relațiile noastre profesionale au devenit, gradual, din ce în ce mai mult caracterizate de orientarea către task-uri, iar munca noastră, la fel, este influențată aproape total de indicatori și obiective.

În aceste condiții este normal să simțim o diminuare semnificativă a pasiunii sau a entuziasmului. Ajungem să vorbim despre marea demisioneală, de creșterea alarmantă a burnout-ului, de deconectarea oamenilor, de depresie, de scăderea performanței, a productivității etc.

Toate aceste lucruri sunt reale și au existat și până acum, doar că multe dintre ele au fost estompate de toate tacticile pe care mai toate organizațiile le-au folosit ca să mărească cu orice preț nivelul de confort al oamenilor.

Abia acum înțelegem însă că asta nu este abordarea potrivită.

Dacă până acum ne-am ocupat, ca organizații, mai degrabă cu pârghiile legate de climat, adică de cum se simt oamenii, singura noastră soluție în acest moment este să ne ocupăm de cultură. Nu aparența confortului trebuie mărită, ci apartenența reală a oamenilor, conexiunile umane și atenția la angajații noștri.

 

Succesul organizației nu depinde de lideri, ci de toți oamenii din organizație

Sunt sigur că mulți dintre voi se gândesc că și până acum asta ar fi trebuit să o facă liderii. Și au dreptate. Doar că până acum problema nu era atât de acută, așa că majoritatea organizațiilor scăpă cu o abordare învechită a leadershipului “top down”.

Treaba liderului era să vină cu un plan și să se asigure că acel plan se respectă. El era angajat pentru că avea capacitatea de a gândi strategic, așa că el venea cu ideile și el se gândea la cum aceste idei ar trebui să fie executate. Pe lângă asta, el reprezenta organizația, el vorbea cu toate părțile implicate, el se uita la cifre și el verifica toate procesele.

Știam că modelul nu era sustenabil nici pentru lideri și nici pentru oameni, iar acum această fragilitate a aparențelor pare să aibă din ce în ce mai multe crăpături.

Liderii, mai devreme sau mai târziu, vor trebui să își joace rolul real de lider.

Adică să fie atenți la oameni și la cultura organizațională. Să înțeleagă că succesul organizației depinde nu de ei, ci de toți oamenii din organizație. Să conștientizeze că fiecare om are idei bune și un potențial care poate fi dezvoltat, iar rolul liderului este tocmai facilitarea acestui proces de dezvoltare.

Avem șansa să înțelegem că liderul nu este cel care facilitează rezultatele în mod direct, ci cel care permite oamenilor să facă acest lucru. În acest fel nu numai vom potența rezultatele organizației, ci vom reuși să reconectăm mulți dintre oamenii deconectați de job-urile lor și de organizațiile din care fac parte.

În acest moment, singura soluție reală la problemele care se tot înmulțesc este o atenție reală la oameni.

Dacă suntem indivizi care trecem prin această perioadă, ar putea fi utilă o introspecție reală. Acum că putem să ne uităm la ceea ce facem fără decorații, îmbunătățiri și împachetări frumoase, poate putem analiza daca ceea ce facem acum este cu adevărat cariera pe care ne-o dorim. Putem observa dacă organizația noastră chiar ne vrea binele sau preferă să se ascundă în spatele unor sloganuri de employer branding.

Nu vă simțiți motivați sau nu vă mai place ce faceți?

E ok. Ni se întâmplă tuturor. Important este să folosiți momentul ca să vă dați seama dacă mai merită să investiți în ceea ce faceți sau poate aveți nevoie de o schimbare.

Claritatea este un pas mare spre schimbare.