Cariera este un lucru ciudat. Pare ca are o minte proprie. Intentie. Directie. O suflare a ei, pe care multi dintre noi o separam de cealalta parte a existentei noastre printr-o sintagma simpla, dar graitoare: viata profesionala.

Ca si partea fizica a existentei noastre, si cariera se naste, creste iar apoi moare. Problema este ca nascandu-se mai tarziu, cariera moare mai devreme. Sau daca nu cariera, cel putin flacara care o anima candva.

S-ar parea ca placerea de a lucra dispare in timp, transformandu-se in ura fata de slujba, nefericire in viata privata si, in cele din urma, regrete ca lucrurile nu au fost altfel. Iar aceasta decadere incepe, potrivit unui studiu efectuat de agentia de plasare a fortei de munca Robert Half, in jurul varstei de 35 de ani.

Dupa ce au intervievat 2.000 de angajati britanici, consultantii de la Robert Half au constatat ca aproximativ 16% dintre persoanele de peste 35 de ani sunt complet nefericite la serviciu. Da, procentul in sine este mic, dar este dublu comparat cu cel al persoanelor sub 35 de ani.

Pana la varsta critica de 35 de ani se presupune ca fiecare angajat are o cariera solida. Daca nu o are, sunt slabe sanse de a-si mai cladi una de acum incolo, de unde si sentimentul de nemultumire si frustrare care duc in cele din urma la nefericire.

Chiar si cei care au reusit in viata profesionala insa se declara nefericiti. In cazul lor, nefericirea izvoraste din stresul la care sunt supusi, dar si din salariile mai mari pe care le au. Salariile bune nasc un stil de viata mai scump, care nu poate fi intretinut decat prin munca multa si obositoare.