Intri in holul cladirii unde vei lucra, te uiti peste tot si nu vezi nicio figura cunoscuta. Nu cunosti pe nimeni. Iti aranjezi pentru ultima data „tinuta”, tragi aer in piept si urci in lift. Cand se redeschid usile liftului a inceput prima ta saptamana de lucru.

Chiar daca este primul, al doilea sau al treilea job, prima saptamana de lucru intimideaza pe oricine. Trebuie sa te acomodezi repede, sa nu gresesti cand te intalnesti cu noul sef si sa faci o prima impresie cat mai buna noilor colegi.

Ce trebuie sa faci, care sunt regulile:

1.    Fii asemenea unui burete

In prima saptamana, ocupatia numarul unu este sa absorbiti ca un burete. Incepeti prin a cunoaste cultura companiei, stilul de munca si modul de comunicare, proiectele in lucru, dar si problemele inerente unei organizatii. Aflati care sunt politicile companiei si cum functioneaza departamentele.

Acesta este obiectivul prioritar pe care trebuie sa-l atingeti si daca reusiti veti fiti eficienti din prima saptamana, adica capabili sa „intrati in paine”.

Inscrieti-va din prima saptamana la diverse cursuri, participati la toate intalnirile echipei sau ale colegilor de birou, chiar daca nu sunt 100% ceea ce va intereseaza. Orice eveniment, de la acceptarea invitatiei pentru pauza de pranz, la inscrierea in echipa de fotbal a departamentului, toate trebuie sa fie „onorate” cu prezenta voastra.

Veti intalni peste tot oameni, care vor sa te cunoasca si pe care vrei sa-i cunosti.

Sunteti in prima saptamana - absorbiti tot.

2.    Nu te supraangaja

Este prima saptamana si nu trebuie stricat echilibrul munca - viata privata prin supraangajare (in cat mai multe activitati) chiar daca vrei sa inveti cat mai multe. Veti evita sa „jonglati” cu prea multe activitati pentru care ati optat si sa pareti depasit in ochii colegilor.

Paradoxul unei asemenea situatii este ca te poti trezi angrenat in prea multe si poti rata o intalnire foarte importanta.

3.    Puneti intrebari

In majoritatea cazurilor noii sositi se tem sa puna intrebari. Asa cum trebuie sa absorbiti cunostinte despre proiecte, procese, inclusiv despre oameni, tot asa nu va temeti sa puneti intrebari. Aveti nevoie (inca din prima saptamana) de „viteza”, iar oamenii din echipa tocmai acest lucru il asateapta de la voi.

Luati notite, chiar puteti tine un mic jurnal (nu exagerez cu nimic) pentru a nu pierde din vedere nimic - amanuntele se pot dovedi foarte importante in anumite situatii. Evitati repetitia unor lucruri si puteti face o selectie mult mai buna asupra informatiilor pe care creierul vostru le primeste in prima saptamana.

Nu repet intrebarile pe care le-am mai pus (am notite) si nu devin obositor pentru colegi.

4.    Nu va temeti sa va spuneti opinia

Manifestam de prea multe ori (mai ales in calitate de nou venit) teama de a spune ce gandim - opinia si pierdem posibilitatea de a avea in aceasta forma o mica contributie la activitatea echipei.

Nu uitati ca ati fost angajat pentru faptul ca va potriviti cu job-ul respectiv. Acest lucru nu inseamna ca stiti orice si in consecinta sa aveti o atitudine deranjanta. Nimeni insa nu poate sa va impiedice sa contribuiti cu idei atunci cand membri echipei se reunesc sau sunt sesiuni de brainstorming.

Exista si situatii in care ati fost angajat pentru o anumita abilitate sau sunteti specializat in ceva. Impartasiti din cunostintele voastre celorlalti, dar nu cu un aer de superioritate. Evitati (e doar prima saptamana) sa va erijati in lider prim impunerea opiniilor. S-ar putea sa deranjati ierarhii stabilite deja.

Nu uitati sa intrebati: „Ati mai incercat asa ceva si inainte?”

5.    Ajuta pe oricine sau ajuta la orice

Se poate intampla ca in prima saptamana nici seful, nici echipa sa nu dispuna de timpul necesar pentru tine. De asemenea, este cat se poate de firesc sa ia ceva timp pana echipa incepe sa siba incredere in tine.

Nu lasati situatiile sa treaca pe langa voi. Ajutati pe membrii echipei care sunt deja angrenati intr-un proiect. Faceti acest lucru, demonstrand initiativa, creand o serie de legaturi cu seful vostru si ceilalti colegi.

Ajutand pe ceilalti veti afla despre ce se asteapta de la voi, care sunt procedurile si cum se lucreaza in echipa.

6.    Nu refuzati sfatul sau ajutorul cuiva

Sunt lucruri pe care le puteti face singuri si sunteti constienti de asta. Chiar daca ati inceput sa lucrati la un proiect si va descurcati singur nu refuzati ajutorul sefului sau al unui coleg. Astfel puteti obtine o informatie pretioasa: ce se asteapta de la voi si care este modul cel mai productiv de rezolvare  al unei activitati.

Procedand in acest fel veti obtine foarte mult cu un efort relativ mic.

7.    Cauta un mentor

Cand te afli in postura de „boboc” se impune cautarea unui mentor. Este cel care, fiind alaturi de tine, iti impartaseste din experienta, cunostinte si din relatiile sale.

Priviti printre oamenii din birou sau chiar de la alte departamente ale companiei. Cel care, asa cum spun spun specialistii radiaza incredere, intelegere si are initiativa-va fi alesul tau.

Prezinta-te si profita cat mai mult de abilitatile sale.

8.    Nu te limita la mentorul tau

In prima saptamana te-ai apropiat de oamenii care te-au ajutat si inteles, care te-au tratat normal fara aere de superioritate. Aproape toti te-au sprijinit intr-o forma sau alta - a fost insa prima saptamana.

Va veni timpul cand cei care te-au ajutat au sa te lase singur. Ai un mentor, dar ai si propriile tinte de atins si s-ar putea sa ai nevoie de mai mult ajutor. Este recomandabil in calitate de nou sosit sa intrebi cat mai multa lume, sa nu te limitezi doar la mentor.

Esti in prima saptamana nu uita sa multumesti tuturor celo care te-au ajutat.

9.    Informeaza-ti seful permanent

Legatura pe care o vei stabili cu seful tau in prima saptamana este foarte importanta pentru ce urmeaza. De aceea:

-    solicita intalniri cu acesta;
-    adreseaza-te lui cu intrebarile pe care le ai;
-    solicita-i sfatul pentru proiectul pe care il ai;
-    tine-l la curent cu progresele facute;
-    informeaza-l cu privire la noile cunostinte dobandite (cursuri, seminarii, intalniri etc.).

Intotdeauna intrebati seful despre parerea sa privind proiectul pe care l-ati predat. Dialogul cu seful, feedback-ul sau punctual, reprezinta pentru prima saptamana o sursa importanta de cunostinte. Nu uitati ca veti fi alaturi de el mai multe saptamani sau luni, uneori chiar ani.

Seful nu asteapta doar sa-l ascultati, el asteapta si performantele voastre.

10.     Niciodata, dar niciodata nu faceti comparatii cu ultimul job

Inevitabil ramanem cu amintiri placute sau mai putin placute despre ultimul loc de munca. Nu comparati trecutul cu prezentul si tineti pentru voi impresiile primei saptamani.

Va aflati acum intr-un loc nou si beneficiati de o alta oportunitate - nu stati pe ganduri, lasati trecutul si mergeti mai departe!