CV-ul meu versus Roboții lor

 

 

Pandemia nu a durat o veșnicie. Totul pare acum „înghețat” – job-uri, afaceri, iar lumea face greșeala să se gândească doar la prezent, fără să vadă că, peste noapte ne vom trezi în fața ”The Next Normal”.

 

Lupta și ocuparea unui job nu se anunță deloc ușoară. Cei pe care acest ”Next Normal” îi va găsi nepregătiți, vor fi marii perdanți ai perioadei următoare.

 

Aplicațiile pentru job-uri vor fi într-un număr foarte mare, excedând puterea de selecție a recrutorilor sau a hiring managerilor din companii. În aceste condiții se pun la lucru scanerele inteligente, care triază CV-urile voastre, înainte de a ajunge în mâna recrutorilor. Inclusiv în România se folosesc asemenea scanere.

 

După criza economică din 2008, 98% din companiile listate în Fortune 500 au folosit pe scară largă tracking system (ATS) pentru selectarea și reținerea doar a CV-urilor relevante, care au fost apoi „puse” în mâinile recrutorilor și hiring managerilor.

 

Ce trebuie să fac astfel încât CV-ul meu să învingă Roboții lor?

 

  1. 1. Aplică doar pentru rolurile în care știi că ești calificat

25% din masa de CV-uri ajunge pe masa recrutorilor. ”Tracking System” este „filtrul” dintre voi și noul job.

 

Din procentul specificat - după ce s-a trecut de roboți - vor fi și mai puțin analizate, fiindcă apare o greșeală frecventă: se aplică pentru entry level (accounting), dar persoana respectivă este dentist.

 

Totuși, să nu cădem dintr-o extremă în alta. În primul rând, asigurați-vă că sunteți cu adevărat calificat pentru job-ul pentru care ați aplicat. Acest lucru nu înseamnă să vizați doar o singură calificare sau să dețineți cele mai puternice cunoștințe pentru acel rol.

Dacă nu aveți însă abilitățile pentru acel rol, atunci nu vă pierdeți timpul și nu-l irosiți nici pe cel al recrutorului.

 

  1. 2. Nu aplicați la 10 roluri din aceeași companie

Este considerată o regulă de aur pentru job seekers și credem că o știți deja. Se pot face excepții dacă: o companie afișează două roluri similare, pentru care voi aveți abilitățile necesare.

 

Sperăm că nu veți face greșeala să aplicați pentru două roluri total opuse de genul entry level și manager. Aplicând pentru toate rolurile afișate de o companie pierdeți timpul degeaba.

 

  1. 3. CV-ul trebuie să includă cuvinte cheie

Înainte de a trimite CV-ul întrebați-vă: „Am pus în conținut toate informațiile cheie? Sunt ele ușor de găsit?”

 

Robotul care „citește” CV-ul este programat și folosește aceiași algoritmi asemenea unui recruitor: caută (scanează) informațiile cheie ce se potrivesc sau nu job-ului oferit de companie.

Sunt căutate cuvintele cheie, asemănător modului în care procedează Google în căutările pe care i le dați. Sistemul este programat să caute aceleași cuvinte cheie pe care le au în vedere hiring managerii și recrutorii, referitor la abilități, calificare, experiență, considerate importante pentru a performa în job-ul respectiv.

 

Din acest motiv, pentru a trece de roboți, includeți drept cuvinte cheie (în CV-ul trimis) abilitățile compatibile cu cerințele și sarcinile desemnate pentru rolul respectiv. Vorbim aici de ”hard skills” - programe de calculator, limbi străine, abilități specifice doar job-ului respectiv. Acestea sunt mai ușor de cuantificat pentru roboți.

 

Nu uitați: denumirea job-ului este cuvântul cheie cel mai important!

Gradul de calificare, diplomele sau atestatul de specialist pe un anumit domeniu sunt de asemenea cuvinte cheie. Dacă sunteți profesor trebuie să dovediți că aveți definitivatul și aveți dreptul să profesați.

Un ultim sfat: nu folosiți prescurtări de genul „expert Excel”. Roboții caută expresii de genul „calificat asistență socială” sau „expert contabil”.

 

Când aveți îndoieli asupra cuvintelor cheie pe care le-ți inclus în CV, citiți încă o dată job description. Acel conținut îl caută roboții.

 

  1. 4. Puneți cuvintele cheie în context

Roboții pot recunoaște cuvintele cheie referitoare la abilități, experiență, performanțe. Valoarea acestora este recunoscută și apreciată doar de oameni.

 

Din acest motiv cuvintele cheie trebuie puse în contextul propriilor realizări. Recrutorul va alege dintre toți care au folosit în mod similar job description și cuvintele cheie, în funcție de realizări considerate unicate și care vă aparțin. Folosiți semne distinctive (numerotație, bullets etc.) când vorbiți de realizările voastre în job-urile avute. Arătați astfel cum v-ați folosit abilitățile și cum ați performat.

 

  1. 5. Nu încercați să păcăliți roboții

Sistemul de scanare este prevăzut cu o serie de aplicații pentru a preîntâmpina încercările voastre de a-l „fenta”. S-ar putea să primiți sfaturi de genul: treceți toate cuvintele cheie/ treceți conținutul job description/ repetați de câte ori este posibil cuvintele cheie sau creați o secțiune numită „cuvinte cheie”.

Nu faceți asemenea lucruri în CV-ul vostru!

Sistemul este programat să descopere asemenea lucruri. Să preusupunem că un CV de acest gen ajunge în mâna unui recrutor. El va sesiza imediat că ați adăugat textul de la job description în CV și va trece automat la următorul candidat. Pierdeți șansa de a vă susține candidatura și sunteți descoperit în încercarea de a trișa.

 

Folosiți cu atenție cuvintele cheie! Nu „umpleți” CV-ul cu ele! Alegeți-le pe cele care sunt relevante și compatibile cu job description! Transformarea cuvintelor cheie într-o formă declarativă irită pe orice recrutor sau hiring manager.

 

  1. 6. CV-ul trebuie să fie ușor de citit pentru roboți și pentru oameni

Dacă pentru roboți este vorba de scanarea unor informații care au sens (conform algoritmului), pentru un recrutor sau hiring manager este deosebit de importantă lizibilitatea CV-ului.

 

Un format prietenos al CV-ului este agreat și de roboți și de oameni. Sistemul automat citește tot de la stânga la dreapta și de sus în jos. Țineți minte acest lucru.

 

Începeți cu numele și informațiile strict necesare pentru a fi ușor de contactat. Ultima poziție ocupată trebuie situată în capul listei referitoare la experiența voastră. Nici robotul, nici omul nu trebuie să se întrebe unde sunt acele informații.

 

Sistemul de scanare este programat să acorde cea mai mare atenție la două tipuri de conținut al CV-ului:

  1. a. Cronologic;
  2. b. Combinat.

Formatul cronologic este ușor de conceput. Cel combinat presupune o povestire scurtă la care se adaugă cronologia activității, punând în valoare progresele făcute de voi până la data aplicării pentru acel rol. Folosind unul dintre cele două formate veți evita să produceți confuzie pentru roboți.

 

Concepeți un CV în care recrutorul sau hiring managerul să găsească ușor informațiile, să fie prietenos pentru robot și lizibil pentru om.