O mare parte dintre noi se află probabil în dificultatea de a se menține organizat  și disciplinat în munca de acasă, când distragerile sunt infinit mai multe (copii, animale, părinți, prieteni, zgomote de la vecini, etc).

 

Iată câteva ponturi pentru a rezolva cu succes aceste situații sau a le preîntâmpina:  

1. Ține telefonul în altă cameră sau cât mai departe de tine până la pauza

Fiind feriți de ochii colegilor și ale șefilor, devine mult mai tentant să trimitem cât mai multe mesaje, să răspundem la ele, să dam telefoane și să răspundem la ele, să petrecem ore pe rețelele de socializare.  

 

2. Setează-ți programul de pauză, și/sau pune alarma la telefon

Poți fi tentat să nu te mai miști de pe scaun, să iți obosești ochii, mintea și corpul sau dimpotrivă, să faci alte activități prin casă și să pierzi noțiunea timpului.  

 

3. Setează cu o seara înainte ceea ce ai de făcut pentru a doua zi, în ordinea priorităților și asigură-te că ai toate materialele și recuzita necesară în camera sau biroul unde iți vei desfășură activitatea, fară a fi nevoit să cauți prin toată casa pixuri, agende, caiete, cărți, dosare, documente, etc,  

 

4. Asigură-te că dispui de suficientă lumină în cameră, care să te umple de energie și să te mențină mult mai treaz/ă și activ/ă.

O cameră fară lumina naturală te poate deprima, mai ales dacă petreci o mare parte din zi muncind și automat, îți va scădea și productivitatea.  

 

5. Menține contactul des cu echipa ta

Un sfat aparent banal, însă anumiți factori, precum o conexiune defectuoasă a rețelei de internet, un sistem sau un program care nu funcționează sau un coleg care poate absenta în ziua respectivă, poate face diferența între a rezolva în timp util și eficient task-urile pe care le ai de făcut pentru ziua respectivă și că nu îți scapă vreun meeting important, ori anumite detalii și sarcini de îndeplinit, mai ales dacă vorbim despre un job în care depindeți unii de alții.  

 

Tu ce alte metode utilizezi pentru a avea un nivel maxim de eficiență și disciplină în munca de tip remote? Care au fost cele mai mari dificultăți pe care le-ai întâmpinat?