Negocierea este intimidantă. A vorbi pur și simplu despre bani este oricum destul de ciudat, dar dacă adaugi și faptul că dorești să ceri mai mulți, discuția devine extrem de incomodă pentru oricine, fie că are loc față în față sau în scris. 

Un aspect al negocierii unei oferte de salariu care pare să-i facă pe oameni să se teamă este faptul că nu este cu adevărat o ofertă. Ideea este să poți obține mai mult pentru ceea ce oferi tu angajatorului. Așadar, cum poți face acest lucru în așa fel încât să nu te mai simți ciudat sau anxios?

 

Din acest articol vei afla:

  → Ce este negocierea salarială?

  → De ce este important să îți negociezi salariul? Ce beneficii poți obține?

  → Cum poți afla cât poți negocia? În ce situații poți negocia o ofertă salarială?

  → Sfaturi și exemple numai bune de aplicat.

 

Ce este o negociere de salariu?

Pe scurt, negocierea de salariu este discuția (față în față sau în scris) pe care o ai cu un reprezentat al companiei pentru care lucrezi deja sau pentru care ai aplicat, cu perspectiva modificării ofertei financiare primite. Nu contează dacă ești un angajat cu vechime în companie sau un angajat nou: dacă consideri că salariul primit nu este suficient, ar trebui să te simți împuternicit să negociezi pentru a obține ceea ce meriți. 

 

Însă, când te decizi să negociezi pentru un salariu mai bun, trebuie să fii pregătit să:

  → Îți construiești ipoteza: va trebui să demonstrezi că meriți această investiție, cu exemple specifice prin care să poți argumenta valoarea pe care ai adus-o și continui să o aduci.

  → Să faci față rezistenței angajatorului: chiar și ipotezele evidente pe care le prezinți se pot lovi de rezistență, așa că trebuie să fii pregătit să răspunzi la multe întrebări, în special, „De ce meriți acest salariu?”.

  → Să lași loc de negociere - încearcă să nu fii nici prea ferm, nici prea flexibil: fii pregătit pentru orice compromis care ar putea să apară și asigură-te că este unul acceptabil pentru tine.

 

De ce e important să îți negociezi salariul? 

Doar 37% dintre angajați își negociază întotdeauna salariile - în timp ce 18% nu o fac niciodată. Și mai rău, 44% susțin că nu au discutat niciodată subiectul unei măriri în timpul analizelor de performanță.

Cel mai mare motiv pentru care oamenii nu îndrăznesc să ceară mai multe? Frica. Și este de înțeles: negocierea de salariu poate fi înfricoșătoare. Dar ceea ce este și mai înspăimântător este să nu o faci deloc.

Ideea de a negocia o ofertă de muncă și de a discuta despre salariul tău poate fi intimidantă și inconfortabilă. Cu toate acestea, mulți manageri se așteaptă ca angajații sau candidații pentru joburi noi să își negocieze salariul. Însă acesta este un pas normal din procesul de angajare, iar obținerea salariului pe care îl meriți face parte din progresul tău profesional. 

 

Ce beneficii poți obține dintr-o negociere de salariu? 

Pentru unii candidați și recrutori, negocierea ofertei financiare este fie un exercițiu incomod, fie un exercițiu de inutilitate care nu duce nicăieri. Cu toate acestea, există o serie de beneficii ale unei negocieri salariale, care sunt atât tangibile, cât și intangibile. Avantajele negocierii salariale nu sunt unilaterale, chiar dacă procesul de negociere nu este pe deplin de succes. Procesul în sine este o experiență de învățare, prin care se evidențiază valoarea comunicării și cooperării.

 

Beneficiile unei negocieri salariale:

  → Îmbunătățirea comunicării: 

Dacă ambele părți sunt implicate activ în procesul de negociere, vor putea observa cât de productivă poate fi o discuție sinceră și directă. Procesul de negociere poate arăta, de asemenea, o altă latură a candidatului. De exemplu, un candidat care a fost oarecum rezervat în timpul interviului, ar putea demonstra asertivitate în timpul procesului de negociere. 

 

  → Beneficiul tangibil: 

Avantajul imediat pentru candidat este obținerea unui salariu mai mare. În cazul în care procesul de negociere nu are ca rezultat un salariu mai mare, candidatul ar putea obține alt tip de beneficii, cum ar fi mai multe zile de concediu, pentru un echilibru mai bun între viața profesională și viața personală.

 

  → Rezultate „Win-Win”:

Obiectivul strategic pentru negocierile salariale este un rezultat de tip câștig-câștig. Angajatorul câștigă abilitățile și talentele unui nou angajat și, în schimb, candidatul câștigă ceva tangibil și intangibil - o nouă provocare și compensația dorită.

 

Cum poți afla cât poți negocia? Cum îți poți cunoaște exact valoarea?

Mai ales dacă negociezi cu un potențial angajator, trebuie să afli cât valorează abilitățile și experiența ta pe piața muncii. Fă-ți timp pentru a cerceta salariile cu mult înainte de a începe orice negociere, pentru a te putea pregăti să îți prezinți ipoteza și să poți obține o ofertă de muncă realistă și rezonabilă. 

 

Există mai mulți factori care pot influența oferta financiară primită, cum ar fi:

  → Poziția geografică

  → Anii de experiență de lucru în domeniu

  → Nivelul educației obținute

  → Abilități specifice

  → Acreditări și certificate

 

Când discuți despre salariu, este important să îți cunoști valoarea, însă când trebuie să negociezi în scris, este recomandat să nu incluzi sume specifice în text. Încearcă să nu soliciți un anume salariu prin e-mail decât dacă ți se cere acest lucru. Poți menționa, în schimb, faptul că ai cercetat piața. Însă restul detaliilor mai bine le stabiliți față în față.

 

Sfaturi și exemple - Cum să scrii o negociere de salariu

În general, cel mai bine este să îți construiești mailul de negociere de salariu într-un ton politicos, profesional și la obiect. Intenția este de a demonstra că ești atent și organizat și că dorești să respecți timpul angajatorului tău. De asemenea, este recomandat să îți exprimi și sentimentul de recunoștință pentru oportunitatea care ți-a fost dată și să eviți să pari insistent sau îndreptățit.

 

Ce trebuie să incluzi:

  1. Numele complet al destinatarului, de obicei managerul, angajatorul sau intervievatorul

  2. O linie de subiect care indică clar despre ce este vorba în e-mail

  3. Un salut adecvat

  4. Un paragraf de deschidere care include sentimentul de apreciere pentru oferta financiară primită și pentru timpul investit de manager pe tot parcursul procesului de angajare.

  5. Un al doilea paragraf care include noua propunere de salariu, precum și motivul pentru care consideri că este adecvat, o reiterare a calificărilor tale pentru locul de muncă și dacă sunteți dispus să acceptați alte forme de compensare, cum ar fi mai multe zile de concediu de odihnă în locul unui salariu mai mare

  6. Un paragraf de închidere care indică interesul tău pentru poziție și în care îi mulțumești angajatorului încă o dată pentru timpul și atenția acordată.

  7. O semnătură care include numele tău complet.

 

Câteva sfaturi importante de care trebuie să ții cont atunci când compui un e-mail pentru a negocia salariul:

  → Cunoaște-ți valoarea: ce abilități, cunoștințe sau experiență aduci în plus față de alți candidați;

  → Cercetează atent piața: caută în funcție de industrie, nivel de experiență și zona geografică;

  → Ia în calcul cheltuielile tale lunare recurente;

  → Gândește-te și la alte beneficii compensatorii (concediu de odihnă, lucrat de acasă, etc.).

 

Iată un template de e-mail din care poți afla cum să scrii o negociere de salariu, dacă ești angajat în prezent și îți dorești un salariu mai mare:

Subiect: Cerere de revizuire a salariului (revizuire anuală, revizuire a postului, discuție privind salariul)

(Formulă de început, cu numele Managerului tău)

 

Îmi place cu adevărat rolul meu de PR & Communication Specialist la Big Corporation Inc. În ultimul an, am câștigat o mare experiență lucrând cu echipa de Marketing. Nu numai că am avut ocazia să mă bazez pe setul meu de skilluri, dar am și reușit să aduc cunoștințe noi folositoare întregului departament, cum ar fi inputul meu la recentul proiect de rebranding.

Deoarece rolul meu s-a mai schimbat de-a lungul timpului, de la momentul angajării, îți scriu pentru a solicita o întâlnire în care să putem discuta despre salariul meu actual. Îmi apreciez poziția în cadrul echipei și aștept cu nerăbdare să îmi aduc aportul pe parcursul proiectelor noastre viitoare.

Mi-ar plăcea să ne întâlnim pentru a discuta despre o creștere a salariului meu. Dă-mi de veste când ai putea fi disponibil. Mulțumesc mult!

 

(Formulă de încheiere)

 

Iată un template de e-mail pentru negocierea salariilor, dacă ți s-a oferit un loc de muncă și dorești să discuți despre o ofertă de salariu mai mare.

Subiect: Discuție salarială

(Formulă de început, cu numele angajatorului)

 

Vă mulțumesc mult că mi-ați oferit rolul de director de marketing pentru XXXXXX Company. Cu experiența mea, sunt încrezătoare că pot contribui mult atât la echipă, cât și la companie per ansamblu.

După cum știți, am un portofoliu profesional puternic de pe parcursul ultimilor cincisprezece ani în această industrie. Deși sunt recunoscătoare pentru oferta salarială oferită inițial, mi-ar plăcea să discutăm despre o ală sumă care ar putea reflecta mai bine setul meu de competențe și experiența mea.

Vă rog anunțați-mă dacă sunteți deschis propunerii mele și aștept cu nerăbdare să ne revedem.

 

(Formulă de încheiere)

 

Angajatorul tău nu a mai revenit asupra e-mailului tău de negociere de salariu? Iată un template de e-mail pentru negociere, pentru a servi drept follow-up după ce ați avut discuția inițială despre salariu.

Subiect: Follow-up: Discuție salarială 

(Formulă de început, cu numele angajatorului)

 

Am vrut să revin asupra întâlnirii noastre de săptămâna trecută cu privire la salariul meu. În timpul discuției, am fost de acord că poziția mea necesită o compensare mai mare, având în vedere domeniul de activitate și experiența mea profesională. Am discutat despre o posibilă mărire de (sumă), ceea ce ar fi ideal pentru mine.

Sunt disponibil să revenim asupra discuției dacă aveți întrebări suplimentare cu privire la solicitarea mea. Din nou, apreciez cu adevărat timpul acordat.

 

(Formulă de încheiere)

 

Te simți pregătit pentru a-ți negocia salariul? Începe încă de pe acum să afli unde te situezi pe piața muncii: